Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatrie la Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală, şeful secţiei clinice pediatrie 1, a declarat pentru News.ro că medicii din spital se confruntă în această perioadă cu multe cazuri neobişnuite pentru luna septembrie. Conform declaratiilor medicului cei vulnerabili sunt de această data copiii mai mari. În acest moment în unitatea sanitară sunt internate în jur de 20 – 25 de cazuri de copii cu pneumonie, iar mulţi au nevoie de mască de oxigen.
“Ne confruntăm cu o patologie absolut neobişnuită pentru luna septembrie, o patologie care seamănă foarte mult cu patologia de iarnă, cu forme de boli respiratorii joase, adică pneumonii, bronşiolite la copiii mici, cu forme severe, cu insuficienţă respiratorie acută la copii cu vârste variate, de obicei cei vulnerabili erau sugarii şi copiii mici.
Acum avem copii cu insuficienţă respiratorie, copii de 5 ani, preşcolari, şcolari mici, neobişnuit.
Probabil că patologia este favorizată de reluarea şcolii, în momentul în care ei merg la şcoală reiau colectivităţile şi nu merg strict în colectivitatea clasei, merg la cluburi, merg la cercuri, fiecare are aria lui de preocupări şi atunci vin în contact, o dată la şcoală, pe urmă cu cei de la judo, cu cei de la pictură, cei de la pictură merg în altă parte şi atunci transmiterea din punct de vedere epidemiologic este mult mai mare”, a explicat Daviţoiu.
Medicul sfatuieste parintii sa ia masuri de limitare a contagiunii. Acest lucru se poate face prin diferite mijloace, printre care cele de igienă foarte cunoscute şi izolarea de colectivitatea în care merge copilul.
“Sfatul este de control epidemiologic, adică cumva dacă am putea limita contagiunea de la unul la altul, automat am controla şi boala, aici intră măsurile de tipul spălatul mâinilor, tuşitul şi strănutatul în cotul mâinii, nedistribuirea obiectelor de la unul la altul, alimente şi aşa mai departe, cei bolnavi trebuie ţinuţi sub tratament şi izolaţi de colectivitatea care să zicem că este cu copii sănătoşi, purtarea de mască.”