Un adolescent de 16 ani din localitatea Scoarța, județul Gorj, a decedat la câteva ore după ce s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pentru investigații medicale. Din primele informații se pare că băiatul suferea de o boală rară care îi împiedica percepția durerii, ceea ce a făcut dificilă detectarea eventualelor probleme de sănătate de către medici.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj a fost sesizat de reprezentanții spitalului în legătură cu decesul tânărului, survenit în noaptea de 11 spre 12 noiembrie 2024. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Morga Serviciului de Medicină Legală Gorj pentru necropsie, iar polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, așteptând rezultatele autopsiei pentru a determina cauza decesului.
„La data de 12 noiembrie 2024, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Gorj au fost sesizaţi în mod direct de personalul Spitalului de Urgenţă Târgu Jiu, cu privire la faptul că la acea unitate medicală, la data de 11 noiembrie, s-ar fi prezentat un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Scoarţa, în vederea efectuării unor investigaţii medicale. Peste puţin timp, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, a fost declarat decesul tânărului, al cărui cadavru a fost transportat la Morga Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului”, a anunțat marţi,12 noiembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
De asemenea, managerul Spitalului Județean Târgu Jiu a dispus o anchetă internă, iar cazul a fost raportat către Direcția de Sănătate Publică Gorj, Colegiul Medicilor Gorj și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Echipa de control a solicitat note explicative de la medicii din secțiile implicate, inclusiv Unitatea de Primiri Urgențe, Chirurgie, ATI, Cardiologie și Neurologie, pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs decesul adolescentului.