Menu

Sorin Grindeanu optimist în privința evitării unei greve la Metrorex: „Se vor găsi soluții”

Sorin Grindeanu optimist în privința evitării unei greve la Metrorex: „Se vor găsi soluții”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a exprimat marți un optimism moderat cu privire la evitarea unei posibile greve la Metrorex, menționând că negocierile între conducere, patronat și sindicate sunt în desfășurare și că există șanse să se ajungă la o înțelegere.

„Sunt negocieri în acest moment între conducere, între patronat și sindicate. Eu sunt optimist și vă spun că optimismul vine inclusiv din această dimineață că se vor găsi soluții, astfel încât să fie evitată această grevă și să poată toate cerințele sindicatelor să aibă sustenabilitate, fiindcă, așa, putem să cerem foarte multe lucruri, dar, dacă nu stă în picioare economic acea cerință, sigur că patronatul vine și spune că nu se poate. Dar eu m-am întâlnit cu sindicatele, secretarul de stat responsabil s-a întâlnit cu sindicatele de 2 – 3 ori și cu conducerea. Sunt optimist, nu am temeri că nu vom închide acest conflict”, a afirmat Grindeanu, întrebat de jurnaliști dacă o grevă la Metrorex este posibilă în luna noiembrie.

La rândul său, Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex, a subliniat că discuțiile pentru noul contract colectiv de muncă sunt în desfășurare și a exprimat speranța că negocierile vor conduce la o soluție benefică pentru ambele părți.

„Încă suntem în negocieri cu partenerii de dialog social. Vom avea înțelepciunea necesară, ambele părți, astfel încât cetățenii să nu sufere. Negocierile sunt într-adevăr intense, lungi. (…) Vom avea o altă întâlnire cu partenerii. Sper și cred că suntem pe drumul cel bun de a rezolva problemele de ambele părți, de a găsi soluția optimă pentru societate, în general”, a declarat Miclăuș.




ALTE ARTICOLE