Roberta Anastase, prim-vicepreşedintele PDL a declarat, miercuri, la RFI,cu privire la discutiile aparute in presa care amintesc despre o posibila remanierea guvernamentala, că “într-o echipă trebuie să faci schimbări atunci când ele sunt necesare”.
Presedinta Camerei Deputatilor a mentionat insa ca o astfel de actiune este atributul primului ministru.
“Într-o echipă trebuie să faci schimbări atunci când ele sunt necesare. Din perspectiva obiectivului legat de fondurile europene, cred că întotdeauna trebuie să urmăreşti obiectivul. Aşa încât, dacă lucrurile să spunem că şchioapătă în anumite zone, atunci ele trebuie corijate”, a precizat Roberta Anastase.
Prim-vicepresedintele PDL a declarat ca in situatia in care se discuta despre de o remaniere “post pe post”, Guvernul nu trebuie să treacă prin procedura parlamentară. Lucrurile stau insa diferit daca se va înfiinţa însă un nou minister, precum cel pentru fonduri europene, situaţia se schimbă.
“Există două situaţii: situaţia unei remanieri guvernamentale obişnuite nu presupune procedura trecerii prin Parlament. În momentul în care se schimbă fie structura Guvernului, fie compoziţia politică a acestuia, atunci trebuie să treacă prin Parlament. În eventualitatea înfiinţării unui nou minister, atunci se schimbă structura Guvernului şi atunci trebuie să îndeplinească şi procedura parlamentară. În cazul în care vorbim de o remaniere post pe post, atunci nu există obligativitatea constituţională de îndeplinire a procedurii parlamentare“, a explicat prim-vice presedintele.
Declaratiile Presedintelui Camerei Deputatilor vin dupa ce Ministrul Muncii sebastian Lazaroiu a afirmat marţi, în cadrul unui interviu pentru Hotnews, că, “din ce s-a anunţat”, remanierea va avea loc “foarte curând – poate să însemne o lună, două, trei luni, la toamnă”.
“La următoarea remaniere – şi premierul a spus asta – absorbţia fondurilor va fi un criteriu. Probabil foarte curând, mi-e greu să spun, că e atributul premierului, sigur, în discuţie cu preşedintele. Dar din tot ce s-a anunţat, foarte, foarte curând. Poate să însemne o lună, două, trei luni, la toamnă. În orice caz, se simte nevoia unei remanieri pentru că au fost două obiective fixate şi pentru acest an: absorbţia fondurilor şi cheltuirea banilor pentru investiţii, şi cele două obiective n-au fost atinse aşa cum şi-ar fi dorit actualul cabinet. Şi atunci sigur că trebuie făcută o evaluare a miniştrilor cel puţin pe cele două criterii, dar asta premierul o decide“, a explicat Sebastian Lăzăroiu.