Menu

Parchetul a anunţat motivul care a dus la producerea accidentului în care a fost implicat Şerban Huidu

Vineri, Parchetul ICCJ a remis Şerban Huidu a intrat cu maşina pe contrasens din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed, arată cercetările făcute până acum în acest caz, a anunţat vineri , care mai precizează că în urma accidentului cei doi copii ai lui Huidu au necesitat sub zece zile de îngrijiri medicale.

Serban Huidu nu a adaptat viteza la conditiile meteorutiere

Astfel potrivit informatiilor transmise de catre parchet Şerban Huidu, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud) a pătruns cu maşina pe contrasens şi a lovit autoturismul Dacia în care se aflau trei persoane.

Conform comunicatului remis de catre parchet, urmează “să fie stabilite obiectivele pentru efectuarea expertizei tehnice auto” şi, având în vedere că aceasta presupune citarea tuturor părţilor (inclusiv a aparţinătorilor victimelor), “în cursul săptămânii viitoare va fi posibilă stabilirea obiectivelor în acest sens”.

La dosar nu au fost depuse inca toate documentele care sa ateste faptul ca prezentatorul era apt pentru a conduce. Conform declaratiilor avocatului care il reprezinta realizatorului TV i s-a comunicat să aducă mai multe documente medicale care să ateste faptul că era apt pentru a conduce autovehicule, iar în prezent acesta aşteaptă documente medicale de la clinica din Viena unde Huidu a fost spitalizat în urma accidentului de schi.

“I s-a transmis să fie aduse documente medicale, iar în măsura în care le are le va prezenta. Mai trebuie să vină nişte documente şi din Austria, pe care le-am solicitat (…) Este foarte afectat de tot ce s-a întâmplat, iar asta nu trece de la o zi la alta”, preciza avocatul Ioan Mânjină.




ALTE ARTICOLE