Menu

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit la un restaurant din Bran

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit la un restaurant din Bran

Silviu Prigoană, cunoscut om de afaceri și fondatorul postului Realitatea TV, a decedat astăzi într-un restaurant din cartierul Șimon, lângă Bran, în urma unei crize de tuse și a unui posibil episod de sufocare, informează Realitatea Plus. Incidentul s-a petrecut în timp ce lua masa, iar martorii au apelat serviciul de urgență 112. Echipajul medical sosit la fața locului a încercat să-l resusciteze timp de 45 de minute, însă eforturile au fost în zadar, iar la ora 15.30 a fost declarat decesul.

Prigoană, care avea antecedente cardiace și neurologice, ar fi putut suferi și un atac de cord, potrivit unor ipoteze. În urmă cu 14 ani, el a fost internat la spitalul Floreasca din București în urma unui infarct.

IPJ Brașov a precizat că „în această după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate. Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.”

Silviu Prigoană urma să împlinească 61 de ani în decembrie. Născut la 22 decembrie 1963, la Gherla, Prigoană a fost un antreprenor notabil în România, fiind fondatorul Rosal Grup și al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV. A fost și deputat de București din partea PD-L pentru un mandat.




ALTE ARTICOLE