Menu

Oficial: Primul caz de coronavirus în România!

UPDATE: Primarul comunei, a declarat că pacientul confirmat cu noul coronavirus locuiește cu bunicii și părinții și lucra la o societate unde patron era italianul venit la rude în România. 

”De azi dimineață (miercuri – n.r.) știam că a fost contact și l-am supravegheat toată ziua, și cu Poliția. Știam de familie, dar așteptam rezultatul analizelor. Acum câteva minute a venit confirmarea. A venit jandarmeria, așteptăm mașina specială de la Craiova să îl ia să-l ducă la București. Băiatul lucrează la o unitate la care este patron italianul. Lucra aici în România, nu în Italia. Băiatul, locuiește cu părinții și cu bunicii. Sunt izolați de azi-dimineață toți. Are aproximativ 20 de ani”, a spus primarul.

România are începând de miercuri seară un caz de coronavirus confirmat. Informația este oficială!

Autoritățile au anunțat, miercuri seară, oficial, primul caz de coronavirus în România. Este vorba despre un bărbat din Gorj. Acesta ar fi interacționat direct cu italianul care a călătorit în România timp de patru zile.

“Suntem, din păcate, în măsură să vă anunțăm că în urma testării făcute persoanelor din județul Gorj care au intrat în legătură cu cetățeanul italian din Rimini avem primul caz confirmat de infectare cu Covid-19 pe teritoriul României.

Bărbatul este dintr-o localitate din județul Gorj. Imediat după ce va ajunge la București va intra pe schema de tratament și sperăm într-o evoluție pozitivă.

Starea bărbatului este bună, nu manifestă simptome și nu trebuie să ne alarmăm”, a anunțat ministrul Sănătății, Victor Costache.

Victor Costache a precizat că mai există în lucru încă 33 de teste din acea zonă.

Rudele bărbatului testat pozitiv vor rămâne în carantină 14 zile.

“Având în vedere că persoana care a fost testată pozitiv a stat acolo și este un contact direct, toate cele 7 persoane vor rămâne la domiciliu, în izolare, sub pază. Li se vor asigura absolut toate nevoile, dar nu vor putea să plece din casă”, a adăugat, la rândul său, șeful DSU, Raed Arafat.

Raed Arafat a anunţat că în casa în care locuieşte bărbatul infectat mai locuiesc şapte persoane.

“Persoana infectată va fi preluată de la domiciliu, transportată şi internată la Spitalul “Matei Balş”. În casa respectivă, mai locuiesc şapte persoane. Toate, la acest moment, conform informaţiilor pe care le avem, au fost testate negativ. Însă, având în vedere că persoana testată pozitiv a stat acolo şi este un contact direct, cele şapte persoane vor rămâne la domiciliu, în izolare, sub pază. Li se vor asigura toate nevoile, dar nu vor putea pleca din casă. Vor rămâne toţi acasă, cel puţin 14 zile, după care vor fi testaţi pentru a vedea dacă este vreunul pozitiv. Dacă apar simptome în cazul vreunei persoane din cele şapte, înaintea celor 14 zile, atunci persoana respectivă se testează şi, dacă este pozitivă, se transportă la spital”, a declarat Raed Arafat.




ALTE ARTICOLE