Decizia de a impune tuturor elevilor susținerea Bacalaureatului la Matematică sau Științe, indiferent de profilul ales, reprezintă încă o dovadă a deconectării autorităților de la realitățile din sistemul educațional românesc și de la nevoile elevilor. Sub pretextul uniformizării și al creșterii standardelor academice, această măsură subminează esența unui învățământ diversificat și orientat către dezvoltarea talentelor individuale.
Lipsa de relevanță pentru profilurile vocaționale
Elevii care aleg să urmeze profiluri vocaționale, precum arte plastice, muzică sau teatru, sau cele umaniste, cum ar fi filologia, fac această alegere în baza unor aptitudini și pasiuni bine conturate. Ei își concentrează eforturile pe dobândirea competențelor esențiale pentru carierele lor, competențe care sunt, în mod natural, departe de sfera matematicii sau științelor exacte.
În cazul lor, obligativitatea de a susține o probă de Bacalaureat la Matematică sau Științe este nu doar irelevantă, ci și o formă de deturnare a resurselor cognitive și emoționale către o direcție care nu le servește intereselor pe termen lung. Elevii de la profilurile vocaționale sau umaniste, care până acum nu mai studiau intensiv Matematica din clasa a XI-a, vor fi nevoiți să aloce timp și efort pentru pregătirea unei probe care nu le validează abilitățile reale și nici nu le sprijină dezvoltarea profesională.
De ce să impunem o uniformitate forțată?
Sistemul educațional românesc este deja suprasaturat de reguli care ignoră diversitatea elevilor. În loc să încurajăm talentele și să dezvoltăm competențe specifice fiecărui profil, legile recente adâncesc tendința de a uniformiza forțat. Impunerea unei probe obligatorii la Matematică sau Științe pentru toți elevii transmite mesajul că disciplinele reale sunt „mai importante” decât cele umaniste sau vocaționale. Aceasta perpetuează o ierarhie artificială între domeniile de studiu, care ignoră valoarea tuturor contribuțiilor la societate.
Uniformitatea poate fi utilă doar în măsura în care susține un scop comun. Însă această măsură pare să fi fost adoptată fără o justificare clară și fără o evaluare prealabilă a impactului. Nu există dovezi că absolvenții liceelor vocaționale sau umaniste ar avea nevoie de competențe suplimentare în Matematică sau Științe pentru a se integra pe piața muncii sau pentru a reuși în carierele lor.
Învățământul vocațional, sacrificat pe altarul standardizării
Elevii de la arte sau muzică, de exemplu, urmează un parcurs educațional care este în mod fundamental diferit de cel al elevilor de la științe. Pentru aceștia, Matematica, în forma ei avansată, nu reprezintă o componentă esențială a pregătirii lor profesionale. În prezent, acești elevi beneficiază de un curriculum adaptat, care le permite să se concentreze pe disciplinele fundamentale pentru dezvoltarea lor artistică.
Prin introducerea acestei măsuri, statul nu doar că ignoră specificul acestor parcursuri, ci și riscă să provoace frustrare și demotivare. Un elev talentat la muzică sau arte vizuale nu ar trebui să fie împovărat cu teama unui examen de Matematică ce îi depășește competențele sau nevoile.
Un curriculum insuficient pregătit
Una dintre problemele majore ale acestei decizii este absența unui plan clar pentru implementare. Dacă elevii de la profilurile umaniste și vocaționale vor fi obligați să susțină o probă, fie și „simplificată”, de Matematică sau Științe, acest lucru presupune ajustarea curriculumului pentru toate ciclurile liceale. De asemenea, profesorii trebuie să fie pregătiți să predea noțiuni adaptate acestor elevi, iar materialele didactice trebuie revizuite.
Experiența trecutului ne arată că astfel de schimbări majore sunt adesea implementate superficial, fără resurse suficiente. Fără investiții semnificative în formarea profesorilor și în dezvoltarea unui curriculum diferențiat, această măsură riscă să fie un eșec. Elevii vor ajunge să trateze proba la Matematică drept o corvoadă, mai degrabă decât o oportunitate de învățare.
Dilema „noțiunilor de bază”
Susținătorii acestei măsuri ar putea argumenta că toți absolvenții de liceu trebuie să aibă competențe de bază în Matematică sau Științe. Însă această justificare nu ține cont de faptul că noțiunile de bază pot fi, și sunt, predate până în clasa a VIII-a. Dacă elevii au trecut deja printr-un examen riguros la finalul gimnaziului, care include Matematica, ce sens are să reiterezi aceleași cerințe în liceu?
În plus, termenul „noțiuni de bază” este vag și deschide calea pentru interpretări arbitrare. Ce înseamnă, în concret, un test „simplificat”? Care este pragul de dificultate? Fără un răspuns clar la aceste întrebări, măsura riscă să devină o sursă suplimentară de confuzie.
Concluzie: încotro se îndreaptă educația?
Decizia de a impune Bacalaureatul la Matematică sau Științe pentru toți elevii este un exemplu clasic de reformă superficială, care nu ține cont de diversitatea sistemului educațional și de nevoile reale ale elevilor. Este o măsură care nu doar că ignoră specificitatea fiecărui profil, dar și creează bariere artificiale pentru elevii care nu excelează în disciplinele reale.
Reforma educațională nu trebuie să fie despre uniformizare, ci despre adaptabilitate și relevanță. Elevii nu sunt cifre pe o foaie de statistică; sunt indivizi cu nevoi, aptitudini și aspirații diferite. În loc să impunem standarde rigide, ar trebui să construim un sistem care să valorifice unicitatea fiecăruia. Numai așa putem vorbi despre un învățământ care pregătește cu adevărat elevii pentru viitor.
