Joi, aflat la Bucuresti, seful delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a declarat, că este bine că România îşi menţine redresarea economică. Franks a mai precizat ca este cazul sa apara o crestere economica, care să se regăsească şi în puterea de cumpărare a populaţiei.
Intr-o intalnire cu Mircea Geoana, preşedintele Senatului, seful delegatiei a subliniat faptul ca in opinia fondului este esential pentru România sa menţina riscurile la un nivel cât mai scăzut şi sa continue reformelor şi a redresării economice.
“E plăcut să vezi că există redresare economică, dar vrem şi altceva. Vrem o creştere economică susţinută, pentru că numai cu o creştere care să fie resimţită şi de populaţie bunăstarea va creşte semnificativ. Nu are niciun rost să ai creştere economică dacă ea nu este resimţită de către populaţie”, a spus Franks.
Seful delegatiei FMI s-a declarat optimism asupra perspectivei economice în Europa, subliniind însă că există unele economii, precum cea a SUA şi a unor ţări din Europa, care pot reprezenta potenţial risc de afectare.
In cadrul intalnirii presedintele Senatului Mircea Geoana, a declarat ca in opinia s-a este necesara înfiinţarea unui Consiliu pentru dezvoltare, care să urmărească eficienţa chelturii banului public, el vorbind, în context, de nevoia unei limitări a cheltuielilor bugetare.