Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, se poziționează în tabăra celor care susțin ideea lui Adrian Papahagi de a sărbători Paștile după calendarul gregorian, împreună cu lumea occidentală.
Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a episcopiei se arată că adevărata Lumină sfântă vine de la Hristos, nu depinde de un eveniment care are loc la o anumită dată în Ierusalim.
„Noul ca vechi (Paștile și calendarul)
Sfântul Ioan Damaschin este cel care ne spune că întruparea Fiului lui Dumnezeu este “cea mai mare noutate din toate noutățile și singurul nou lucru sub soare”. Dacă Nașterea lui Hristos, Crăciunul, este noutatea absolută, de ce vrem ca Paștile, Învierea Sa, să rămână atașate de vechiul “absolut” al calendarului? Tot ceea ce este de la Hristos este înnoitor și se înnoiește permanent. Inclusiv Tradiția este înnoitoare și dinamică, având permanent legată de ea fidelitatea credinței față de propriile rădăcini ale adevărului și ale autenticității.
Lumina sfântă va veni și “pe nou”, pentru că vine de la Hristos, noutatea absolută, nu de la calendarul pe vechi. Mai mult, lumina din noaptea de Paști dintr-un sat izolat din Vaslui, care sigur nu are aeroport, este la fel de sfântă ca şi cea care vine pe avion de la Ierusalim. Și cred cu tărie că va fi la fel de înnoitoare ca și aceea, pentru că Paștile cel adevărat, așa cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este săvârșirea Euharistiei, Hristos euharistic, Lumina lumii.
Bonus. O întrebare pentru “cei încremeniți în proiect”: de ce de Crăciun preferăm să fim cu “noul”, iar de Paști vrem cu tot dinadinsul să fim cu “vechiul”? Doar este Același Hristos, noutatea absolută”, transmite Episcopia Hușilor.