Răzvan Popa, seful Serviciului Imagine-Comunicare din Poliţia Locală a Capitalei, a declarat că politia în urma unei actiuni de reţinere pentru verificare a prostituatelor a constatat că duba în care au fost transportate şi toţi agenţii erau plini de purici.
In urma cu o saptamana politia a desfasurat o actiune in vederea surpiderii si amendarii prostituatelor care s-a soldata cu un adevarat circ după ce un proxent l-a scuipat pe un operator de la Antena 3 şi a fost arestat. Atunci toate fetele au început să devină agresive şi să acuze poliţia de brutalitate.
Seful Serviciului Imagine-Comunicare din Poliţia Locală a Capitalei, Răzvan Popa, a dorit dorit să le răspundă celor de la Asociaţia Română Anti-Sida (ARAS), care au afirmat că prin difuzarea filmuleţului le-ar fi prejudiciat femeilor ridicate la secţie.
“În primul rând noi la Poliţia Locală ne facem imaginea cu pixul şi creionul, nu avem camere de filmat. Cei care au făcut acele capturi video au fost cei de la televiziuni, pe care nu îi puteam opri să filmeze pentru că se aflau pe domeniul public. Acele doamne care au fost aduse pentru verificări au câte 20 de amenzi neplătite pe lună. Cu doar două zile înainte 3 dintre ele fuseseră amendate tot pentru infracţiunea de racolare de clienţi”, a declarat Popa.
Razvan Popa a dorit sa mai mentioneze nici pentru politistii locali nu este o experineta placuta acet tip de actiuni in urma prostituatelor de obicei rămâne un adevărat dezastru, pentru că locaţia de umple de purici, iar mirosul devine unul insuportabil.
“Nici nouă nu ne convin aceste controale, dar ele au rol de prevenţie. După prostituate săreau puricii pe noi ca la fotbal şi să nu mai vorbesc de miros. Acestea fac parte din cea mai joasă speţă şi trebuie să prevenim cumva oamenii să nu mai meargă la ele. Nu mi se pare normal să mergem pe stradă şi să vedem, spre exemplu, pe băncile din parcul de la Gara de Nord că se face sex oral. Nu cred că oamenilor le convin astfel de chestiuni”.