Deputatul USR Cristina Prună spune că măsurile în energie sunt o „bătaie de joc” și Guvernul nu gândește în perspectivă: „Când modifici o lege de șapte ori, înseamnă că ai greșit-o din capul locului”, spune ea.
Când modifici o lege de șapte ori, poate trebuie să te gândești că ai greșit-o din capul locului, declară la RFI deputata USR Cristina Prună. Vicepreședinta Comisiei pentru Industrii critică Guvernul pentru ultimele măsuri de plafonare din energie.
Cristina Prună critică Guvernul: „Asistăm la o bătaie de joc și asta din cauza incompetenței Guvernului actual și mai ales și din cauza faptului că în Parlament, după ce Guvernul dă OUG-uri, mai mult de 220 de parlamentari PSD, PNL și UDMR nu sunt în stare să facă legi, să voteze legi, care să nu mai pună oamenii pe drumuri. Din păcate, pe legile acestea pe care le-a dat Guvernul, Ordonanțele de Urgență, au existat foarte multe modificări, au fost modificate de șapte ori, iar atunci când modifici o lege de șapte ori, poate trebuie să te gândești că ai greșit-o din capul locului”.
Deputata prezintă măsurile propuse de USR: „Noi am depus atunci un amendament, astfel încât această plafonare pe care Guvernul a propus-o să se aplice pe tranșe de consum, amendament care a fost respins, adică am spus: pe primii 100 kW să se aplice prețul de 0,68 de lei/kW pentru toată lumea, pe următorii, până la 255 să se aplice acel preț de 0,8 lei pentru toată lumea. Deci existau soluții, astfel încât să nu mai fie puși oamenii pe drumuri, dar nu au fost luate în seamă. Dar pe termen mediu și lung, iarăși, noi nu știm ce se întâmplă, pentru că nu există o gândire în perspectivă a acestui Guvern. Au plafonat, au reglementat, dar această criză este o criză a producției de energie și de aceea, acum ar trebui să vedem Guvernul cum se gândește să eficientizeze consumul de energie și să crească producția de energie”.