Incepand cu date de 4 iulie circulaţia autovehiculelor se va desfăşura cu restricţii pe drumul naţional 1, între Bucureşti şi Ploieşti. Restrictia se datoreaza unor lucrari ce se desfasoara la autostrada Bucuresti – Brasov si va dura pana pe data de 18 august.

Din informatiile furnizate de autoritati rezulta ca între 4 iulie şi 25 iulie sensul de mers Ploieşti – Bucureşti va fi blocat, circulaţia desfăşurându-se pe benzile celuilalt sens de mers.
Intre data de 26 iulie si pana la data de 18 august circulaţia va fi restricţionată pe sensul Bucureşti – Ploieşti, traficul urmând a se desfăşura pe benzile aferente sensului Ploieşti – Bucureşti.



