Salvamontiștii din Prahova avertizează turiștii să evite traseele montane de altitudine din Bucegi, Ciucaș și Baiului, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. La altitudini de peste 1.200 de metri, s-au instalat iarna, cu strat de zăpadă, ceață densă, vânt puternic și temperaturi negative chiar și pe parcursul zilei.
“Iarna s-a instalat la munte! La altitudini de peste 1200 m, avem strat de zăpadă, ceaţă, vânt puternic, temperaturi negative şi în timpul zilei. Nu recomandăm parcurgerea traseelor turistice montane de altitudine din Bucegi, Ciucaș şi Baiului”, se arată într-o informare postată pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova.
Pentru siguranța lor, turiștii sunt sfătuiți să verifice starea traseelor pe site-ul oficial al Salvamont Prahova, la adresa https://salvamontprahova.ro/, pentru a se asigura că traseul pe care intenționează să îl parcurgă este deschis sau închis în sezonul de iarnă.