Asiguratorii RCA împreună cu Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) pun la dispoziţia asiguraţilor RCA aplicaţia digitală Amiabila, prin care conducătorii auto vor putea completa şi în format electronic formularul de „Constatare amiabilă de accident”, în conformitate cu prevederile legale, potrivit unui comunicat remis luni Agerpres.
„Începând cu data de 15 octombrie 2022, asiguratorii RCA împreună cu Biroul Asigurătorilor Auto din România pun la dispoziţia asiguraţilor RCA aplicaţia digitală Amiabila, prin care conducătorii auto vor putea completa şi în format electronic formularul de «Constatare amiabilă de accident», în conformitate cu prevederile Normei ASF nr 18/2022, care modifică Norma ASF nr 20/2017”, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, Amiabila nu înlocuieşte actualul formular de constatare amiabilă pe suport de hârtie, acesta fiind în continuare distribuit de asigurători şi intermediari, ci reprezintă o alternativă de protocolare a accidentelor, simplă şi eficientă, în acord cu transformarea digitală a societăţii.
„Amiabila are o interfaţă simplă, atractivă şi intuitivă, precum şi un nivel ridicat de siguranţă a datelor. Aplicaţia reprezintă contribuţia BAAR la oferta de soluţii digitale inovatoare pe care o facem conducătorilor auto implicaţi în accidente uşoare”, a afirmat Sorin Greceanu, director general BAAR.