Menu

ANM anunță oscilații termice și precipitații mixte în perioada următoare

ANM anunță oscilații termice și precipitații mixte în perioada următoare

Conform prognozei actualizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în perioada următoare se anticipează o alternanță între episoade de încălzire și răcire a vremii. Astfel, temperaturile vor oscila, înregistrând valori peste media specifică acestei perioade, urmate de scăderi semnificative.

În intervalul 18 noiembrie – 16 decembrie 2024, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice.

Pentru săptămâna 25 noiembrie – 2 decembrie 2024, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte în jumătatea vestică a țării. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval în toate regiunile.

Aceste variații termice pot conduce la precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, în special în zonele montane și submontane. Este recomandat ca populația să urmărească actualizările zilnice ale prognozei meteo și să se pregătească corespunzător pentru condițiile meteorologice în schimbare.

”Se încălzește treptat, până la mijlocul acestei săptămâni, chiar dacă vor mai fi ușoare variații în partea de nord-vest și de centru a teritoriului, în rest temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod normal la această dată. Vom avea multe valori de 10 și ușor peste 10 grade până la 12-13 grade în multe zone din țară, excepție vor face doar Maramureșul, nordul Crișanei și Transilvania, acolo unde maximele se vor situa între 5 și cel mult 8-9 grade.

Însă ele vor crește treptat, până miercuri, când vom avea maxime între 10 și chiar 16-17 grade în partea de sud a teritoriului, acestea fiind valori cu 5-6, chiar 7 grade mai ridicate decât în mod normal la această dată pentru regiunile sudice. În procesul de încălzire se va opri miercuri, pentru că apoi un frontul rece ne va traversa, va determina scăderea temperaturilor, dar și apariția precipitațiilor, în menținere în toată țara și transformarea acestora în lapoviță și ninsoare prin partea de centru, de nord a teritoriului, în mod deosebit și evident în toate zonele montane.

Joi estimăm o răcire în toate regiunile, cu precipitații și intensificări ale vântului, care vor începe chiar de miercuri, dar va fi un episod de scurtă durată”, a declarat Alina Șerban, meteorologul de serviciu, la Digi 24.




ALTE ARTICOLE