Menu

44 de morţi şi 8 răniţi intr-un grav accident aviatic produs in Rusia

Luni seara, un grav accident a avut loc in Rusia la numai un km de aeroportul Petrozavodsk, în Karelia (nord-vestul Rusiei). Din primele informatii se pare ca la baza producerii accidentului se afla o aterizare ratata de catre pilot care a aterizat pe o autostrada. Patruzeci şi patru de persoane au murit.

In avion se afla şi arbitrul internaţional de fotbal Vladimir Pettai, care a decedat in urma impactului cu solul care a produs incendierea aparatului de zbor. Pettai avea 38 de ani, arbitra din 1996 şi era pe lista FIFA din 2010.

” Potrivit ultimelor informaţii, 52 de persoane se aflau la bordul avionului, dintre care 44 au murit iar opt au fost rănite “, a declarat un oficial din cadrul ministerului pentru RIA Novost

Aparatul, un TU-134 aparţinând companiei RussAir, a încercat să efectueze o aterizare pe timp de noapte pe o autostradă, la un kilometru de aeroportul Petrozavodsk. În urma impactului, fuselajul aparatului s-a rupt şi avionul a luat foc. Inca nu s-a stabilit daca pilotul a incercat sa aterizeze fortat pe autostrada in mod intentionat sau este vorba de o eroare.

Unul dintre facturii care au dus la producerea accidentului ar putea fi stratul dens de ceata care acoperea zona la momentul producerii impactului.

Echipajele de urgenta au intervenit la fata locului transortand opt supravieţuitori la unitatile spitalicesti.

In acest moment autoritatile investigheaza accidentul, cutiile negre ale avionului fiind deja gasite.




ALTE ARTICOLE